Presa… acest pilon al societății, cea de-a patra putere în stat, câinele de pază al democrației etc. De-a lungul timpului i-au fost atribuite (sau și-a atribuit) multe apelative, sloganuri. Dacă eliminăm cuvântul „presă” din prima propoziție parcă, parcă ați zice că o să vorbesc despre o mare companie, cu marcă și slogan, cum au toate marile companii. Adevărul este că presa este o mare afacere (da, peste tot în lume, nu numai la noi în țară). Este un lucru cunoscut (sper) de toată lumea, nu ascunde nimeni acest fapt (poate doar îl maschează). Este ceva rău în asta? Bineînțeles că nu, ca în orice întreprindere un antreprenor a investit timp și resurse, a angajat oameni care primesc un salariu, iar antreprenorul trebuie să facă profit. Aceasta este economia liberă sau economia de piață, capitalismul într-un cuvânt.
Cum se fac bani din presă? Până nu demult existau doar ziarele, oamenii plăteau o sumă pe ziarul respectiv și cam atât, din asta se făcea profit. Ulterior s-au introdus reclamele în ziare ca sursă suplimentară de venit, a apărut ca sursă de informare radio, ulterior televiziunea, iar restul este istorie. Ce au în comun toate? Cu cât au mai mulți cititori, ascultători, telespectatori, cu atât profitul este mai mare, din diferite surse cum ar fi reclamele. Logic, ați putea spune. Nu încerc să evidențiez ceea ce este evident, vreau să subliniez doar că fără noi, telespectatorii, cititorii, nu se poate face profit. Și ce face orice companie pentru a-și atrage clienții? Le dau ce-și doresc, ambalat frumos, sau mai pompos aplică mecanismul cerere – ofertă.
Mecanismul cerere – ofertă în domeniul presei se traduce în felul următor: cu cât mai mulți oameni își doresc să vadă scandaluri, accidente, crime etc., cu atât presa va abunda în aceste subiecte. Veți spune probabil că ține de educația fiecăruia, de valorile, principiile și interesele pe care le are. În parte este adevărat, însă revin la ce am spus în articolul anterior, există și o componentă neurologică, psihologică. Partea creierului nostru responsabil cu supraviețuirea noastră este „antrenat” de mii de ani să sesizeze și să înregistreze orice pericol, până la urmă este vorba de supraviețuirea noastră, nu? Acest mecanism ne-a ajutat de-a lungul timpului și încă o face, însă în societatea de astăzi poate nu mai este la fel de relevant ca acum mii de ani când ne luptam pentru supraviețuire. Iar ceea ce ne-a ajutat poate fi astăzi un dezavantaj ușor de exploatat.
Revin la exemplul din articolul anterior: nu îi este nimănui de folos să știe că azi-noapte a avut loc un accident, sau că într-un local a avut loc o încăierare. Este logic faptul că nu ne ajută cu nimic aceste informații însă tot ne uităm ca și cum am fi hipnotizați. Explicația am detaliat-o mai sus, este partea creierului care vrea să ne protejeze, și o face prin dorința de a acumula cât mai multe informații despre eventuale pericole.
O știre poate fi spusă în mai multe moduri și voi folosi tot exemplul de mai sus: un autocar a fost implicat într-un accident soldat cu 2 morți și 3 răniți, sau, un autocar a fost implicat într-un accident, 30 de persoane au supraviețuit și sunt nevătămați, 2 persoane au murit și 3 au fost rănite. Și varianta pe care nu ați auzit-o niciodată: un autocar a fost implicat într-un accident iar 30 de persoane au supraviețuit. Este aceeași știre spusă în 3 moduri. Dacă ați auzi cea de-a treia variantă probabil ați trece peste ea fără măcar să o băgați în seamă și ați uita-o în următoarea clipă, probabil v-ați și întreba de ce ar da cineva o așa știre. In cea de-a doua variantă probabil v-ar reține puțin atenția și v-ați bucura pentru supraviețuitori, iar în prima variantă probabil ați viziona știrea până la capăt și v-ar rămâne întipărită în minte ceva vreme. Rețineți, este aceeași știre spusă în 3 moduri, iar în unul din ele v-ați pune problema ce se întâmplă cu oamenii aia de dau o știre așa neimportantă iar în altul v-ați pune problema dacă să vă mai urcați vreodată în autocar. Totul ține, după cum am tot repetat, de nuanțe. Bineînțeles că este o știre care nu vă afectează cu nimic și în același timp nici nu vă ajută cu ceva, însă modul în care este spusă, de impact, creează senzația de pericol, ceva la care suntem buni în a depista.
Au existat numeroase discuții cu privire la acest subiect, dacă presa ar trebui să aibă un rol educativ și informativ cu privire la subiectele cu adevărat importante. Nu voi intra în mai multe detalii, cert este că la mijloc este libertatea presei, libertatea de exprimare și multe alte libertăți. O părere strict personală este că nu o reglementare mai strictă a presei este soluția. Oamenii mereu vor găsi o cale să ocolească ceea ce este interzis și vor căuta alte surse pentru a putea vedea sau citi ce își doresc. Cel mai bun exemplu este Internetul, cel încă liber. Au fost nenumărate tentative de reglementare, chiar restricționare, după cum probabil știți, chiar la nivelul Uniunii Europene. Rezultatul? Proteste masive de-a lungul și de-a latul continentului.
Fac o paranteză cu o experiență personală, șocantă de-a dreptul, cu mulți ani în urmă în prima vacanță în Turcia, țară cu aspirații europene, unii ar spune mai dezvoltată ca noi. Venind din mica noastră țară în care Internetul, am realizat la momentul respectiv, chiar era liber, nu mi-a venit să cred că nu pot accesa mai nimic în afară de o pagină oficială a statului care îmi comunica faptul că acele site-uri sunt blocate. Nu vă gândiți la nu știu ce site-uri, erau niște site-uri cât se poate de normale din România. Când ți se ia ceva cu care te obișnuiseși, pe care îl luai ca atare și nu-ți puneai problema cum ar fi fără, atunci realizezi ce înseamnă de fapt acel lucru pentru tine. Am venit bucuros acasă și un pic mândru, ce-i drept. Nu am mai fost de ceva ani în Turcia, nu știu care mai este situația pe acolo, cert este că oamenii aceia așa au fost obișnuiți, pentru ei asta este normalitatea, pentru noi este alta. Totul ține de perspectivă. O să revin asupra acestui subiect însă este de notat faptul că în țara noastră există (încă) o libertate pe care nu o mai găsiți nici în țările vestice, la care ne uităm mereu cu jind.
Revenind la subiect, nu reglementarea excesivă sau impunerea unor standarde presei (ele teoretic există deja) ar fi soluția. Unde există cerere mereu se va găsi cineva cu oferta, într-o formă sau alta. Ideea de bază a democrației poate fi rezumată în felul următor: dreptul tău încetează acolo unde începe dreptul meu. Atâta timp cât eu nu doresc să mă informez dintr-o sursă, dar cel de lângă mine dorește, asta nu-mi încalcă cu nimic mie libertatea, însă luându-i celui de lângă mine opțiunea de a se informa din acea sursă îi încalcă cu siguranță dreptul lui.
Trăim într-o țară liberă unde dreptul la exprimare și dreptul de a alege sunt garantate. Folosiți-le în folosul vostru și alegeți ceea ce știți că vă este util, citiți ceea ce vă ajută și vă face mai buni, mai informați. Însă respectați dreptul celor care doresc altceva decât voi, au alte păreri, alte valori. Nu vă încalcă cu nimic dreptul vostru. Fiți toleranți și înțelegători cu cei din jur, indiferent de opinii!
Presa o să dea mereu cititorilor, telespectatorilor ceea ce își doresc. Credeți că multe lucruri pe care le vedeți în presă sunt inutile, uneori de-a dreptul oripilante? Și eu cred, și cu cât mai multă lume va începe să fie mai selectivă cu ceea ce citește, ceea ce vizionează, cu atât astfel de programe vor începe să dispară încet, încet, deoarece dispare profitul. Ține numai de noi să alegem ceea ce ne face bine, ce ne informează cu adevărat. În noi stă schimbarea.
Nu în ultimul rând, alegeți să vă informați și despre lucrurile bune care se întâmplă, pentru că ele chiar există, în ciuda a ceea ce vedem zilnic în presă. Viața nu este niciodată albă sau neagră, există nuanțe în tot și în toate, ține de noi să le vedem și vă încurajez să vă concentrați spre partea „mai albă” a vieții, spre lucrurile bune și pozitive care ne înconjoară.
P.S. Salut pe această cale toți jurnaliștii care își respectă profesia și o exercită cu integritate, responsabilitate și care în acest mod contribuie la o societate mai bună. În acest sens vă recomand cu căldură emisiunea „România te iubesc” care a dat dovadă de jurnalism autentic și a demonstrat că se poate „și altfel”, iar încrederea și popularitatea câștigate de-a lungul timpului ne arată că oamenii vor altceva, vor o schimbare în acest domeniu extrem de tulbure. Deși nu sunt un adept al jurnalismului incisiv, de care dă dovadă pe alocuri, mă bucură faptul că emisiunea prezintă și evenimente pozitive, lucruri bune care se întâmplă în țara noastră, cât și oameni extraordinari care fac cinste țării.
Lasă un răspuns