În primul articol al acestui blog voi vorbi despre conceptul de „viață”, un termen multidisciplinar, atât fizic, biologic, antropologic, cât și literar, filosofic, religios, chiar și juridic. În principiu, viața este definită ca perioada de timp între naștere și moarte și este studiată ca atare din diferite perspective enumerate anterior.
Se spune că toți ne naștem egali și ajungem, în cele din urmă, în același loc, tot egali. Desigur că unii m-ar contrazice și într-adevăr putem privi mai nuanțat afirmația anterioară. Poate unii se vor naște cu un avantaj fizic sau cu un intelect mai dezvoltat, se vor naște într-o familie „bună”, vor porni cu prima șansă în viață. De asemenea, unii vor trăi mai mult sau nu vor muri din cauza unei boli.
Ca orice în viață, există nuanțe și nu trebuie să privim totul în alb sau negru.
Poate ne naștem și murim egali, poate nu, însă ceea ce contează cu adevărat este ce facem cu timpul limitat pe care îl avem între aceste două momente.
Definiția dată mai sus este una simplistă, bineînțeles, subiectul este dezbătut de mii de ani din toate punctele de vedere. Nu este scopul meu să dezbat pe îndelete acest subiect. Însă pentru scopul acestui blog putem privi viața ca suma tuturor experiențelor și a conexiunilor inter-umane.
Ce înțelegem prin experiențe? Tot ceea ce învățăm de-a lungul vieții, fie că este vorba de cititul unor cărți, vizionarea unor filme, mersul pe bicicletă, alpinism, înot, fie că vizităm diverse locuri, călătorim sau pur și simplu ne abatem de la rutina zilnică și urmăm alt traseu pe drumul spre casă, pe scurt tot ceea ce trăim se adună și contribuie la experiența noastră, ne modelează și determină ceea ce suntem în prezent și ceea ce vom fi în viitor.
Conexiunile inter-umane ne definesc ca specie și ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem astăzi, să clădim societatea în care trăim. Ele se nasc încă de la naștere, între copil și părinți, și se dezvoltă pe tot parcursul vieții. Toate conexiunile pe care le formăm ulterior, în special cele de la o vârstă fragedă, la școală cu profesorii și colegii, cu rudele, prieteniile pe care le legăm, ne transformă și ne influențează întreaga viață. Omul este, înainte de toate, o ființă socială și fără această componentă nu se poate dezvolta, nu poate fi „întreg”. Orice conexiune nou creată, fie că este una profundă, care se menține pe tot parcursul vieții, fie una de scurtă durată, toate își pun amprenta asupra noastră, asupra personalității noastre și a ceea ce suntem.
Aceste două elemente, pe care le vom dezvolta în articole ulterioare, formează viața noastră. Nu sunt nici pe departe separate, se întrepătrund armonios. Dacă prin conexiunile pe care le formăm cu cei din jur dobândim experiențe și trăiri noi, prin experiențele dobândite ne vom selecta legăturile pe care le legăm în viitor și cum ne raportăm la acestea.
Puneți preț pe trăirile voastre, pe legăturile pe care le formați! Poate unele sunt pozitive, poate altele nu, însă toate vă ajută să deveniți mai buni, mai înțelepți și vă definesc ca oameni. Încercați ceva nou cu fiecare ocazie, comunicați cu cei din jur și, cel mai important, bucurați-vă de toate lucrurile bune care se întâmplă în viețile voastre, oricât de nesemnificative ar părea.



Lasă un răspuns