O vorbă despre democrație

Gândit și pus în aplicare inițial de filosofii greci, acest sistem politic, predominant astăzi, este considerat apogeul gândirii filosofice și politice și una din marile realizări occidentale.

Deși a apărut inițial în Grecia Antică, democrația este considerată de facto una din marile realizări ale Republicii Romane, moștenire care a pus bazele statelor occidentale, și nu numai, de astăzi. Romanii au dus mai departe principiile filosofilor greci și au implementat o democrație mult mai apropiată de ce avem astăzi. Dacă grecii au avut predominant o democrație directă, romanii au pus bazele democrației reprezentative. Pe lângă aceasta, au dezvoltat cel mai important sistem juridic din Antichitate, fiind și astăzi folosit ca bază pentru multe sisteme juridice actuale. Dacă Grecia Antică a strălucit prin filosofii săi, Roma cu siguranță rămâne în istorie prin juriștii și politologii săi.

După cum menționam în articolele anterioare, diverse forme de democrații au existat încă din timpuri preistorice, așa-numitele democrații primitive, în care membrii triburilor (în general câteva zeci de persoane) luau deciziile împreună sau prin cei considerați înțelepții sau bătrânii tribului. Odată cu creșterea populației și apariția unor formațiuni teritoriale mai complexe (sate, orașe, orașe-state și state) a apărut democrația directă sau democrația pură, în care cetățenii participă direct la luarea deciziilor într-un cadru organizat (spre deosebire de democrațiile primitive în care deciziile se luau ad-hoc) și sunt create primele instituții statale care pun în executare voința comună a acestora. Din nou, datorită creșterii populației, a complexității statelor și a neajunsurilor inerente acestui tip de democrație, apare un nou model democratic. Și astfel ajungem la democrația din zilele noastre, democrația reprezentativă sau democrația indirectă, în care deciziile sunt luate de persoanele alese de cetățeni.

Ați putea spune că avem un regres, de la democrația pură, în care toți cetățenii participă la viața politică a statului, la luarea tuturor deciziilor, către această democrație indirectă în care singurul rol al cetățeanului este de a desemna persoanele care se vor ocupa de luarea deciziilor. Cea mai însemnată problemă, după cum spuneam în paragraful anterior, este de ordin logistic și organizatoric: una este să ai o societate de câteva zeci, sute sau chiar mii de persoane și alta este o societate cu zeci, sute de milioane sau chiar un miliard de cetățeni, cum întâlnim astăzi. Și aici se poate argumenta că o democrație directă este posibilă datorită tehnologiei, de exemplu am putea foarte ușor să votăm astăzi electronic, nemaifiind nevoie să ne deplasăm la niște centre de votare special organizate care implică costuri, logistică organizare etc. Acest lucru este de principiu adevărat și probabil că se va implementa în viitor, lucru care ar putea duce la o implicare mai mare din partea cetățenilor. Să nu uităm însă că această tehnologie nu era disponibilă acum un secol, de fapt nu era disponibilă la scară largă nici acum 20 de ani. Alte probleme țin de latura umană: în cele mai multe cazuri oamenii vor decide pentru binele propriu, care nu coincide întotdeauna cu binele societății în ansamblu (cel mai bun exemplu este un vot pentru eliminarea tuturor taxelor). Se poate pune și problema profesionismului și eficienței unei guvernări directe: cât de rapid se pot lua decizii care nu suportă amânare și cât de corecte sunt acestea. Ca să rezumăm totul într-un cuvânt, a doua cea mai mare problemă este cea a responsabilității. Dacă într-o democrație reprezentativă aleșii răspund în fața alegătorilor și astfel sunt motivați să ia decizii corecte, în democrația directă problema răspunderii politice nu se mai poate pune. Și exemplele pot continua.

Bineînțeles trebuie menționat că și astăzi există în toate democrațiile reprezentative o formă de democrație directă, mai exact o procedură de consultare publică numită în trecut plebiscit, cunoscută astăzi sub denumirea de referendum, prin care cetățenii decid direct în probleme de maximă importanță. Și România a avut 7 referendumuri după anul 1990, majoritatea invalidate datorită prezenței scăzute la vot. Referendumurile rămase în memoria colectivă au fost cele pentru demiterea președintelui din 2007 și, din nou, în 2012.

Un exemplu de referendum cu consecințe importante atât pe plan intern, cât și extern, a avut loc în Marea Britanie în 2016 în privința ieșirii țării din Uniunea Europeană. Referendumul a trecut cu o majoritate fragilă de doar 51,89% și a declanșat ceea ce astăzi numit Brexit. Iată cum o diferență de puțin peste 3% între voturile pentru și voturile contra au decis soarta unei țări și chiar a unui continent. Aceasta este democrația în forma ei pură.

Democrația ca sistem politic a avut un parcurs tumultuos: apărut în Antichitate, acesta a fost înlocuit aproape în totalitate în secolele următoare, în timpul Evului Mediu, în favoarea sistemelor autocratice, în care puterea este exercitată de o persoană sau un grup restrâns și este transmisă ori pe cale ereditară, ori prin desemnarea unui succesor. Astfel populația este înlăturată total de la luarea deciziilor. Democrația reapare în mod notabil abia în secolul 18 în Franța unde, ca urmare a revoltelor populare, monarhia este abolită și ia naștere Republica. Un aspect important de reținut este că, timp de aproape 18 secole, sistemul democratic de guvernare aproape a dispărut, omenirea aflându-se preponderent în despotism și tiranie. Secolele 18-20 au însemnat o continuă bătălie între sistemele democratice și cele totalitare, cu nenumărate războaie și revolte populare, nu de puține ori democrația fiind deturnată de la principiile sale. Abia spre sfârșitul secolului 20 democrația pe care o știm astăzi va deveni sistemul politic predominant în cele mai multe părți ale lumii.

Când vorbim de democrație vorbim intrinsec despre drepturi și libertăți. Dar aceste drepturi și libertăți nu au fost întotdeauna universale. De fapt, după cum spuneam mai sus, democrația autentică în care toți cetățenii au drepturi egale a apărut abia la sfârșitul secolului 20. Cel mai important drept într-o democrație este dreptul de vot, iar prin acesta dreptul de a participa la viața politică. În Republica Romană, spre exemplu, femeile nu aveau drept de vot, fiind considerate sub tutela tatălui sau a soțului. Sclavii erau considerați proprietăți ale romanilor, deci nu aveau statut de cetățean și nici drepturile acestora. De-a lungul istoriei dreptul de vot a depins de gen, rasă, statut social sau avere. Veți crede că asta se întâmpla acum 2000 de ani și nu mai are nicio relevanță în zilele noastre. Un exemplu cât se poate de recent al inegalității cetățenilor în state considerate cu adevărat democratice este chiar SUA, unde votul universal s-a aplicat cu adevărat abia în urmă cu 60 de ani!!! America nu a pornit nici pe departe ca democrația pe care și-o imaginează multă lume. La începuturile sale aveau drept de vot doar bărbații de culoare albă care dețineau proprietăți. Relativ recent s-a acordat dreptul de vot și femeilor (1920) iar abia în 1965 s-a pus în aplicare un amendament care acorda drept de vot și persoanelor de culoare (mai exact interzicea discriminarea pe bază rasială). Asemănarea cu Republica Romană nu se oprește aici deoarece sclavia a existat și în Statele Unite până în anul 1865.

După cum putem observa, sistemul democratic de care ne bucurăm, cu drepturile și libertățile sale, a avut un parcurs anevoios până să ajungă la „maturitatea” de astăzi.

Auzim deseori discuții unde se folosesc termeni precum democrație, comunism, republică, capitalism, însă rareori acești termeni sunt înțeleși și utilizați corect. De-a lungul timpului s-au creat multe teorii filosofice care explică fiecare termen însă putem rezuma și categorisi astfel:

• Tipuri de state după forma de guvernământ: republica și monarhia. Republica este un stat în care conducerea este exercitată de către popor prin aleși (guvern, președinte), pe când monarhia este un stat în care conducerea este exercitată de un monarh, cel mai adesea un rege, care accede la putere pe bază ereditară sau prin numirea acestuia de către predecesor.
• Sisteme politice: democrația și totalitarismul. Democrația este sistemul politic prin care cetățeanul participă la politica statului, într-un fel sau altul, cel mai adesea prin vot, pe când totalitarismul este caracterizat prin imposibilitatea cetățenilor de lua orice fel de decizie privitoare la politica de stat, puterea fiind exercitată (de obicei prin forță) de către un conducător autodesemnat sau de un grup restrâns de persoane.
• Sisteme economice: capitalismul și comunismul. Contrar opiniei majoritare, comunismul nu este la bază un sistem politic opus democrației, ci un sistem socio-economic bazat pe proprietate comună și egalitate de clasă. În contrast, capitalismul are la bază proprietatea privată și libertatea economică, este încurajată libera inițiativă iar rolul statului în economie este minim.

Comunismul a devenit antonim cu democrația în limbajul comun datorită interpretării și aplicării greșite și cu rea intenție a teoriilor filosofice evocate de Karl Marx, politolog, filosof, economist și sociolog german care a trăit în secolul 19. Teoria lui Karl Marx, deși are și o componentă politică, se bazează predominant pe factorul economic. După cum am menționat, comunismul (sau socialismul, sau marxismul) se opune ideii de economie capitalistă, nu ideii de democrație. Strict teoretic, comunismul nu exclude democrația. Monarhia, spre exemplu, se află mai mult în antiteză cu democrația decât comunismul, deși există azi state „struțo-cămilă”, cum este Marea Britanie, care se declară monarhie constituțională, dar care nu are constituție, și se dorește a fi republică dar de fapt nu este nici, nici. Ca multe alte idei filosofice, comunismul a fost deturnat de la scopul său pentru a justifica preluarea și menținerea puterii în multe state de-a lungul secolului 20. Astfel, o idee economică a fost transformată într-o ideologie politică, un sistem politic, cu scopul de a acapara puterea. De aceea comunismul este astăzi încadrat ca un sistem totalitar. Rezultatul cel mai evident și mai marcant pentru omenire al acestei deturnări îl avem în Rusia secolului 20, unde „marii filosofi” ruși au adus o interpretare nouă marxismului pentru a servi propriilor interese și astfel au apărut bolșevismul și Uniunea Sovietică. Asta se întâmplă când, pe fondul nemulțumirilor poporului, apare unul care se crede mare filosof și revoluționar și promite tărâmul făgăduinței. Este o lecție pe care nu ar trebui să o uităm astăzi, în contextul proliferării extremismului în multe părți ale lumii. Comunismul nu a fost, cum se vehiculează astăzi, o idee bună pusă prost în practică, a fost o idee bună (sau rea, după opinia fiecăruia) pusă în practică cu vădită rea-voință pentru a servi intereselor individuale sau a unui grup restrâns. Vom continua ideea într-un articol ulterior.

După cum am văzut în clasificarea de mai sus, democrația este un sistem politic și se asociază cel mai adesea unui stat de tip republică, cu un sistem economic capitalist. Sunt aceste sisteme politico-economice apogeul civilizației umane? Este democrația viitorul nostru ca civilizație? Greu de răspuns la această întrebare însă cert este că, în ciuda tuturor neajunsurilor sale, democrația este conceptul politic cel mai bun pe care îl avem în acest moment. A apărut cu mult înaintea vremii sale acum mai bine de 2 milenii și este, din unele puncte de vedere, încă înaintea vremii sale și astăzi. Omenirea încă este în tranziție de la sistemele totalitare la cele democratice. Și, practic, cu ce diferă democrația de totalitarism? Diferă prin drepturile acordate cetățenilor, prin posibilitatea poporului de a-și decide singur soarta.

Dacă ne uităm la sistemele de guvernare, spre exemplu republica și monarhia, acestea nu diferă așa mult precum pare la prima vedere. Am înlocuit un monarh cu un președinte sau prim-ministru și am fragmentat puterea de stat care era concentrată în jurul monarhului. Din această perspectivă a formelor de guvernământ nu am făcut un mare progres de-a lungul secolelor și probabil nu o să facem prea curând dintr-un simplu motiv. Omenirea nu este pregătită pentru o societate fără conducător, fie el rege, președinte, prim-ministru, secretar-general, spre exemplu o republică parlamentară pură, fără șef de stat sau de guvern. Cu toate progresele ei, omenirea este, în esență, organizată pe aceleași principii de la începuturile sale. Simplu spus, orice comunitate de oameni, mică sau mare, are un șef. Că este vorba de șeful unei întreprinderi, primarul unei comune sau șeful unui stat, acesta este numitorul comun al oricărei comunități. Ceea ce s-a schimbat este posibilitatea comunității de a-și alege conducătorul. Dar omul are nevoie în continuare să fie condus, să știe că este cineva care se ocupă de bunul mers al societății, de bunăstarea și siguranța sa, că este cineva pe care poate să-l înjure dacă ceva nu este în regulă. În momentul de față cea mai bună formă de guvernare este republica prezidențială deoarece șeful de stat este ales de cetățeni și exercită efectiv puterea în baza acestui vot, astfel are legitimitate, poate exercita puterea direct și poartă răspundere în fața alegătorilor. Republicile parlamentare, chiar și cele actuale care au un șef de stat, au un mod de funcționare dificil de înțeles pentru oameni, chiar dacă sunt considerate mai democratice și oferă o reprezentativitate mai bună a alegătorilor. Cum explicați într-un mod simplu că tu ca cetățean votezi o mână de oameni sau niște partide, care ulterior formează parlamentul, care la rândul său desemnează guvernul și șeful de stat? Șef de stat care de fapt nu e șef și îl înjuri degeaba, pentru că se află sub conducerea și supravegherea parlamentului pe care l-ai votat.

Să dăm un exemplu de acasă. România, altă struțo-cămilă politică, este considerată o republică semi-prezidențială cu valențe parlamentare. În fapt, noi alegem și președintele, spre deosebire de republicile parlamentare, dar acesta nu are de fapt decât un rol simbolic, se plimbă prin vizite oficiale, primește delegații și semnează niște legi ale parlamentului pe care oricum nu are dreptul să le respingă. Dacă nu era de ajuns președintele mai avem și prim-ministru, șeful guvernului, care teoretic este numit de președinte dar practic tot parlamentul decide, iar aici avem aceeași problemă ca la republicile parlamentare. Prim-ministrul conduce teoretic executivul dar practic acțiunile lui sunt opozabile parlamentului care l-a numit. În concluzie, degeaba înjurăm președintele pentru că acesta nu are de fapt aproape nicio putere de decizie, degeaba înjurăm prim-ministrul pentru că nu l-am ales de fapt noi, ci parlamentul, iar acesta e în funcție prin voința parlamentului. Explică-i omului de rând că el are o viață grea din cauza deputatului X sau senatorului Y care s-au pus de acord să pună un prim-ministru incompetent.

Oamenii încă au nevoie de conducători care să îi reprezinte, cu care să se identifice, spre care să se îndrepte când au nevoie de ajutor sau pe care să dea vina când lucrurile nu merg bine. Cel mai important, oamenii au nevoie de modele de urmat, de conducători pe care să îi respecte și să îi urmeze. Poate suna arhaic dar este la fel de adevărat astăzi ca și acum 2000-3000 de ani. Luați spre exemplu Marea Britanie, cea mai veche monarhie, o putere colonizatoare care și-a păstrat influența și în secolul 21. Are, bineînțeles, un sistem politic democratic, însă este în continuare monarhie. Regalitatea britanică se ghidează în continuare după aceleași reguli de sute de ani, spre exemplu titlul de rege se transmite ereditar, regele își pierde titlul doar prin abdicare, nu prin demitere, există un adevărat sistem nobiliar etc. Cu toate acestea, regele are astăzi un rol simbolic în conducerea statului. Ca să fac o comparație, are cam aceleași puteri în stat ca președintele nostru. Deși monarhia este o formă de guvernământ arhaică, Marea Britanie prosperă în continuare sub această formă, cetățenii privesc cu mândrie și admirație la familia regală, care se bucură de o încredere mult mai ridicată decât partidele politice și politicienii, deși, repet, are doar un rol simbolic. Monarhia britanică este ceea ce îi definește pe britanici, iar oamenii tind să se coalizeze în jurul unei idei sau a unor oameni care îi unește.

În concluzie, deși principiile de bază după care statele se guvernează nu s-au schimbat foarte mult din Antichitate și până acum, doar s-au rafinat și au crescut în complexitate, putem spune că am evoluat în ceea ce privește sistemele politice. Democrația a fost un deziderat încă din Antichitate însă a fost nevoie de încă 2 milenii și nenumărate războaie, răscoale și turbulențe sociale pentru a deveni ceea ce este astăzi. Democrația este doar un cuvânt, o idee, însă ceea ce s-a înfăptuit în ultimul secol este cu adevărat remarcabil: în tot mai multe state a avut loc un transfer de putere de la cei puțini și privilegiați la cei mulți și asupriți secole la rând. Cetățenii de rând și-au câștigat dreptul de a-și decide singuri soarta, de cele mai multe ori cu sacrificii enorme și cu pierderi de vieți. Asta înseamnă de fapt democrația, dreptul la autodeterminare, la libertate individuală și de grup, la libertate de exprimare și la libertatea de a alege după propria conștiință. Sunt niște drepturi care astăzi par banale și le luăm cu atare, dar pe cât de comune au devenit astăzi pe atât de greu le-am dobândit.

După cum spuneam într-un articol anterior, bucurați-vă că trăim într-o eră ca aceasta, este cu adevărat o perioadă nemaiîntâlnită în istoria umanității, de prosperitate și libertate, însă nu uitați cât de greu a fost să ajungem unde suntem, deci apreciați ceea ce aveți, drepturile și libertățile de care vă bucurați și faceți tot posibilul să le păstrați, pentru că pe cât de greu a fost sa le dobândim, pe atât de ușor este să le pierdem, mai ales în contextul extremismului care se propagă astăzi, tendințelor totalitare ale unor conducători etc. Nu trebuie să privim departe, doar mai la est de noi, pentru a vedea tendințele despotice ale unor conducători și felul în care încet dar sigur oamenii își pierd libertatea câștigată, totul în numele unui bine comun, pentru „a apăra”, bineînțeles, democrația și libertatea cetățenilor.

P.S. Bucurați-vă de democrație și de drepturile câștigate însă nu uitați principiul de bază al democrației: dreptul meu se termină acolo unde începe dreptul tău. Respectați dreptul și libertatea celorlalți, în special dreptul de exprimare. Dacă cel de lângă nu are aceleași principii ca mine nu înseamnă că îmi este inferior, sau că părerea sa nu contează, sau că nu are dreptul de a-și exprima propriile idei. Trăim într-o lume mare și este loc pentru toți, oameni și idei, fiți toleranți cu cei din jur și respectați-le drepturile exact așa cum doriți să vă fie și vouă respectate!