De la începuturile omenirii a existat credința. Acesta este un element definitoriu al nostru ca oameni, ca ființe raționale înzestrate cu conștiință. La prima vedere poate părea o antiteză între a avea rațiune și a avea credință, însă cele două se completează reciproc și voi explica acest aspect în cele ce urmează.
După cum spuneam, credința a existat dintotdeauna în oameni într-o formă sau alta. Fie că a fost vorba de credință într-un astru ceresc, în zei, în obiecte, fenomene sau chiar oameni, aceasta a fost constanta omenirii, a evoluat și s-a transformat odată cu aceasta. În articolele anterioare menționam că omul, ca ființă socială și din rațiuni de supraviețuire s-a organizat întotdeauna în grupuri, de la mici triburi la statele și formațiunile de state pe care le vedem azi. Oamenii au format dintotdeauna legături și s-au organizat în diferite formațiuni cu cei cu care au ceva în comun, cum ar fi un teritoriu pe care îl ocupă împreună, o etnie comună, principii comune și, un element de multe ori ignorat sau minimalizat, o credință comună. Credința a fost principalul liant al omenirii de-a lungul mileniilor. A unit sub aceeași umbrelă popoare întregi care altfel nu ar fi putut conviețui, a întărit mai mult ca orice legăturile dintre oameni, a condus, ce-i drept, și la războaie și conflicte, însă efectul pe care îl are credința asupra oamenilor nu poate fi negat.
Ce este credința până la urmă? Luăm acest termen de multe ori ca atare, fără a ne gândi ce reprezintă de fapt. O să încep prin a spune că nu este același lucru cu religia, în sensul că religia presupune întotdeauna credință, însă credința nu presupune neapărat o religie. Putem defini simplu credința ca o capacitate a omului de a se raporta la obiecte, persoane, fenomene, idei și concepții sau simple mituri cu încrederea că acestea îi pot influența viața.
De-a lungul timpului, credințele împărtășite de un grup mai mic sau mai mare de oameni s-au „instituționalizat” și așa s-au născut religiile. Ce are în plus religia față de o simplă credință? Un număr mare de oameni care împărtășesc aceeași credință, instituții „de conducere”, lăcașuri de cult, norme și cutume care „reglementează” practicarea acelei religii.
Menționam mai sus despre evoluția credinței în pas cu omenirea. Cel mai bun exemplu este chiar religia, care milenii la rând a făcut parte din organizările tribale/statale. Normele religioase erau norme de stat, capul bisericii era și conducătorul statului sau îl numea pe acesta, pe scurt întreaga societate era ghidată de religie, atât politic, cât și administrativ și economic. Destul de recent a apărut statul laic, biserica fiind separată (oarecum) de statul propriu-zis. Asta nu înseamnă că nu avem și astăzi multe state cu religii de stat, înscrise în Constituții, sau că biserica sau religia în general nu mai are un cuvânt de spus în societate. Neoficial influența bisericii este încă mare, atât pe plan social, cât și economic și chiar politic. Cum ar putea să nu fie, când religia este o parte importantă din viețile multor oameni, iar biserica se bucură de o încredere ridicată, spre deosebire de stat și de politic în general. Este un lucru bun această influență de care se bucură în continuare biserica? Este mult de dezbătut pe această temă și nu face obiectul acestui articol, însă este bine de remarcat că această influență există, chiar dacă nu este foarte evidentă și nu se manifestă ca în urmă cu câteva secole.
După cum spuneam în articolele anterioare, trăim într-o eră înfloritoare pentru umanitate, cu state prospere și libere unde au loc progrese științifice extraordinare, societatea avansând pe zi ce trece. În acest context pare că religia și credința în general au trecut în plan secund, devenind chiar un subiect tabu. Există și o tendință printre „elita intelectuală” de a ridiculiza, de a privi „de sus” persoanele care încă mai au credință, pentru care religia este încă o parte importantă din viața lor.
În primul rând, credința (fără referire la religie) a ajutat omenirea să depășească cele mai grele momente, iar pe om l-a ajutat să îndure cele mai dificile vremuri și i-a dat cel mai de preț lucru: speranța. Chiar dacă trăim într-o epocă înfloritoare asta nu înseamnă că nu mai există greutăți și că viața omului este una fără griji sau probleme. Nici pe departe, mai avem mult ca societate pentru a ajunge în acel punct. De aceea credința este de actualitate și astăzi, este o constantă în viața omului într-o lume în plină schimbare. Confortul și alinarea pe care credința le oferă sunt inestimabile și ajută individul să meargă mai departe, să depășească orice dificultate.
În al doilea rând, pe lângă factorul psihologic există și un factor neuro-chimic de care este legată credința. Multe studii au demonstrat că există o activitate importantă la nivelul creierului în momentele de credință, de rugăciune, în special în momentele de rugăciune colectivă, cum ar fi într-un lăcaș de cult, aceste momente producând schimbări neuro-chimice importante. Există astfel dovezi științifice că rugăciunea nu este o simplă superstiție, o practică arhaică, ci produce schimbări cuantificabile la nivelul creierului.
În al treilea rând, există și factorul social, intrinsec omului. După cum spuneam, oamenii s-au grupat mereu în funcție de principii și interese comune, iar credința este un punct comun pentru multe grupuri de oameni. Nu este, cum ar spune alții, un punct de divergență sau de dezbinare, pentru că, dacă nu ar exista credința, oamenii s-ar grupa oricum în funcție de alte interese. Este un fenomen social care nu poate fi oprit, dar nici forțat, pentru că în momentul în care îi spui unui om că trebuie facă parte dintr-un grup care nu împărtășește ideile și principiile sale, atunci vor apărea divergențe și conflicte. La fel și în cazul în care îi interzici omului să facă parte dintr-un anumit grup, spre exemplu interzicerea unei religii, omul va găsi întotdeauna o cale de a se răzvrăti și a ocoli interdicțiile. Fiecare ar trebui să fie liber să aleagă după propria conștiință, fără îngrădiri sau restricții. Desigur, după cum un principiu fundamental de drept spune, dreptul tău se termină unde începe dreptul meu și viceversa.
Ne bucurăm de atâta libertate cum nu a existat niciodată în istorie, putem alege cum ne trăim viața după propriile principii, nu avem îngrădiri sau nu ni se impune un anume mod de viață. Cu toate acestea am rămas cu unele deprinderi învechite care s-au înrăutățit pe alocuri, și aici mă refer la lipsa toleranței față de cei care nu ne împărtășesc ideile și concepțiile despre viață, față de alte grupuri care se conduc după valori diferite de ale grupului nostru. Această lipsă de toleranță poate fi un efect al trecutului, când libera exprimare nu exista, iar impunerea unor principii era regula. Spre exemplu, făcând referire la subiectul articolului, impunerea unei religii a fost o practică care a ținut secole la rând, cei care nu aderau la o anumită religie fiind condamnați la moarte. Aceste reminiscențe ale trecutului supraviețuiesc generații la rând și este oarecum de înțeles să existe o „reținere” față de cei care au asuprit populații întregi de-a lungul secolelor. Însă aceste metehne nu își au locul într-o societate care se dorește progresistă și vrea să evolueze spre un viitor mai bun. Nu poți privi către viitor trăind în trecut. Vor mai fi necesare câteva generații însă omul va evolua și va lăsa în urmă aceste deprinderi arhaice.
Deși trăim într-o societate orientată spre cercetare și inovație, credința își are încă locul ei. Să crezi că există ceva mai presus de tine nu este dovada unei minți slabe, needucate, dimpotrivă, este o perspectivă „umilă” asupra vieții în care noi nu suntem nici „centrul universului” și nici specia supremă în univers. Să fii conștient de propriile limite și de faptul că nu cunoaștem adevărul absolut, pur și simplu pentru că nu am avansat suficient ca specie, este semnul unei conștiințe elevate și a unei gândiri raționale.
Nu ar trebui subestimat impactul pe care credința îl are asupra omului, puterea pe care o dă prin speranță și alinare. „Fii bun! Fiecare duce o bătălie despre care tu nu știi nimic.” este o sintagmă des folosită astăzi într-o formă sau alta (și nu, nu este un citat „motivațional” din Platon sau Socrate*). Dacă tot este la modă ar trebui să tragem unele concluzii din aceasta, în primul rând că fiecare are propriile dificultăți, iar felul în care le gestionează depinde de persoana sa. Dacă o persoană găsește ajutor și își ia puterea de a merge mai departe prin credință nu ar trebui să fie privită ca o persoană slabă, fiecare își găsește puterea în felul său. Important este să putem trece peste toate greutățile și să devenim mai buni, mai înțelepți. Mulți își găsesc un refugiu în familie, în prieteni, dar poate alții sunt mai puțin norocoși și nu mai au o familie, nu mai au pe nimeni apropiat, cum ar fi persoanele mai în vârstă, cărora doar credința le-a mai rămas.
Dacă veți fi atenți la oamenii din jur veți observa că, de fiecare dată, oamenii cu adevărat inteligenți nu judecă, nu critică și nu iau în derâdere pe alții doar pentru că fac parte din „elita intelectuală a societății”. Oamenii cu o minte remarcabilă au și o inteligență emoțională, pe lângă cea analitică. Din păcate sunt mulți oameni care au o minte analitică, sunt inteligenți din acest punct de vedere, însă le lipsește inteligența emoțională, care este strâns legată de creativitate. Aceștia pur și simplu nu pot vedea mai departe de propria persoană, iar acest defect îi face meschini și aroganți, găsesc mereu o bucurie în a-i înjosi pe ceilalți. Nu-i judecați la rândul vostru, nu este vina lor, biologic unii oameni așa se nasc și nimic nu le poate schimba gândirea. Natura nu cunoaște diferența dintre bine sau rău, cunoaște doar echilibru sau dezechilibru, iar dezechilibrele le corectează în cele din urmă. La fel și cu oamenii, cred cu tărie că evoluția va crea un om mai bun și mai inteligent decât cel de azi, un om echilibrat în dezvoltare, atât intelectual cât și emoțional.
Trăiți-vă viața după propriile convingeri și principii, însă nu judecați oamenii care au alte convingeri, fiecare este modelat în funcție de mulți factori și dacă nu puteți face un efort de a-i înțelege pe ceilalți, măcar nu-i judecați. Fiți toleranți pentru că fiecare încearcă să treacă prin viață cât de bine poate, unii trec mai ușor, alții mai greu, însă toți avem dificultăți pe care doar noi le cunoaștem.
Indiferent ce credință avem, fie că practicăm o religie cum ar fi creștinismul, islamul, hinduismul sau budismul, fie că suntem atei, credem în știință, sau pur și simplu credem că un medalion ne poartă noroc, toți avem credințele noastre, însă la sfârșitul zilei suntem toți oameni și trebuie să ne purtăm ca atare între noi: omenește!
*N.B. Sintagma „Fii bun! Fiecare duce o bătălie despre care tu nu știi nimic.” este, ca multe altele, atribuită filozofilor greci în mod greșit. Prima mențiune documentată a acestei sintagme este într-un ziar din Anglia secolului 19 și aparține unui preot scoțian, deși forma era ușor diferită, de aceea nu poate fi catalogată ca „citat”. Parcă nu mai are același efect când pui ca autor John Watson, preot scoțian, ca atunci când pui Platon sau Socrate nu? Parcă se simte altfel omul când crede că rezonează cu marii filozofi greci, iar tu pari un intelectual pentru că îi citezi. Însă mă gândesc că Platon avea altele pe cap decât să publice „mesaje motivaționale”, în speranța că vor dăinui 2500 de ani pentru a apărea pe Facebook și a motiva o generație pentru care cea mai mare „bătălie” este bătălia like-urilor și vizualizărilor.
Realitatea nu este întotdeauna cum ne-am dori, dar asta nu înseamnă că trebuie să credem în dezinformări și date incorecte de care abundă internetul astăzi, din păcate. De dragul unui număr cât mai mare de vizualizări sau like-uri mulți folosesc date incorecte, nedocumentate, pentru a oferi conținut „de efect”, care prinde la public și implicit crește veniturile. Ca o persoană care a cunoscut internetul de la începuturile sale vă pot spune că este din ce în ce mai greu să găsești o informație corectă și, mai grav, să deosebești informațiile false de cele autentice. Asta pentru că internetul s-a transformat dintr-un spațiu „rebel”, liber de gândirea corporativă, într-un spațiu dominat de Big Tech în care doar profitul contează.
Lasă un răspuns